Te-ai gândit că te poți evidenția într-un mod deosebit în fața clienților tăi, transformând coletele pe care le trimiți acestora în experiențe plăcute? 

Bineînțeles, nu te invităm să pui în colet un cățeluș în loc de produsul comandat, ci să acorzi atenție sugestiilor pe care ți le facem în acest articol, aplicându-le în procesul de ambalare al produselor tale.

Astfel, vei combina mulțumirea clienților cu evitarea oricăror probleme care ar putea apărea la transportul produselor către aceștia. În plus, compania ta își va consolida poziția pe piață prin livrări de calitate și în siguranță.

Te invităm să te convingi că, împreună cu produsele noastre de ambalare vei livra impecabil coletele către clienții tăi.

De ce este importantă ambalarea corectă a produselor într-o afacere?

Partea de ambalare corectă și livrare în siguranță a produselor către clienți, susține vânzarea într-o companie, în timp ce pregătește o nouă comandă pe viitor de la clienții satisfăcuți.

Pentru că îți dorești ca brandul tău să fie recunoscut și apreciat de clienții tăi atât în prezent cât și pe termen lung, dar și să eviți greșeli și cheltuieli în plus, îți sugerăm să acorzi atenție ambalării corecte a produselor tale. 

Vei evita astfel o serie de probleme, cum ar fi:

  • deteriorarea produselor
  • retururi de marfă
  • nemulțumirea clienților 
  • recenzii negative
  • reclamații la ANPC
  • stres și nervi
  • scăderea încrederii în brand etc.

De asemenea, îți recomandăm să lucrezi cu firmele de curierat serioase, să cunoști regulile lor de ambalare și să ai contracte bine puse la punct cu ele, deoarece ai nevoie de parteneri de încredere care să-ți transporte marfa în cele mai bune condiții. 

Astfel, tu vei fi liniștit că produsele tale ajung la clienți în deplină siguranță, iar aceștia vor fi mulțumiți de coletele primite și se vor întoarce la compania ta pentru o nouă comandă, și pentru că ai folosit metode de ambalare excelente.

Tipuri de ambalare

Faptul că industriile s-au diversificat atât de mult în ultima sută de ani, a dus și la necesitatea diversificării ambalajelor, pentru ca acestea să completeze cât mai bine produsele finale.

Poți observa peste tot diverse tipuri de ambalare care se diferențiază atât prin materialele din care sunt făcute: carton, hârtie, plastic, metal, lemn, sticlă, textil etc., cât și prin calitatea și formele cât mai personalizate, specifice brandului, dar și gamei în care se încadrează: produse premium și de lux, produse din gama de mijloc și produse ieftine.

Produsele premium și cele de lux se vor diferenția întotdeauna din start prin ambalaje deosebite, sofisticate uneori, care transmit într-un mod unic și foarte atractiv conținutul.

Cele din gama de mijloc pot fi de foarte bună calitate, dar la prețuri mai accesibile, asta însemnând că se va face apel atât la creativitate, cât și la calcule matematice, pentru a menține costurile ambalării la nivele accesibile, astfel încât să nu încarce prețurile finale.Produsele ieftine sunt cele a căror calitate este redusă, de cele mai multe ori, iar în ambalarea acestora se investește foarte puțin. 

De la ambalajele simple de carton și hârtie folosite la început în industria alimentară, au derivat o serie de tipuri de ambalare, care să poată susține în ele lichide pe termen lung (lapte, sucuri, iaurturi), dar care să fie mai ușoare și să poată înlocui sticla, de exemplu.

Cu ajutorul tehnologiei tot mai avansate au apărut ambalaje care, pe lângă utilitate, se străduiesc să fie și estetice, rezistente și biodegradabile, în măsură din ce în ce mai mare. 

Astfel, de la ambalajele de carton cașerat (sistemul Tetra Pak), de plastic, de aluminiu, ori de metal până la ambalaje de sticlă, de lemn, de textil ori din diverse materiale reciclate, industria ambalajelor deține o pondere foarte mare la nivel mondial, în concordanță cu multitudinea de produse prezente pe piețele de consum.

Metode de ambalare a produselor pentru transport

O atenție deosebită trebuie acordată pentru cele două metode de ambalare a produselor afacerii tale: ambalare interioară și ambalare exterioară, astfel încât produsele să fie securizate complet pentru transport.

Ambalarea interioară

Ambalajele interioare au rolul de a proteja produsele tale de spargere, zgâriere, răsturnare ori deteriorarea formei (cum se mai întâmplă uneori la cărțile ambalate cu mai puțină atenție), dar și de temperaturi extreme ori umezeală.

Te poți orienta pentru folia cu bule potrivită tipului tău de produse, deoarece există mai multe tipuri de folie cu bule de aer:

  • folie cu bule de aer mici cu 2 straturi
  • folie cu bule de aer mici cu 3 straturi
  • folie cu bule de aer mari cu 2 straturi

Folie cu bule de aer mici cu 2 straturi

Folie cu bule de aer mici, 2 straturi

Pentru a-ți securiza produsele atât la depozitare, cât și la transport, îți recomandăm o folie cu bule de aer mici, 2 straturi. Cu ajutorul acesteia vei obține și reducerea greutății coletelor și implicit a costurilor către curieri, beneficiu de care se vor bucura atât afacerea ta, cât și clienții tăi.

Folie cu bule mici, de aer cu 3 straturi

Folie cu bule mici, de aer, 3 straturi

Pentru că probabil iubești să oferi varietate de produse și soluții clienților tăi este bine să știi că ai la dispoziție o multitudine de ambalaje pe care le poți utiliza pentru a securiza produsele tale în interiorul coletelor. Spre exemplu poți utiliza o folie cu bule mici, de aer, 3 straturi, pentru coletele care au nevoie de un strat de protecție mai gros.

Folia cu bule mari de aer cu 2 straturi

Folie cu bule de aer mari, 2 straturi

Folia cu bule de aer mari, 2 straturi protejează excelent suprafața produselor tale și le oferă acestora o rezistență foarte bună la șocuri și vibrații. Poți împacheta cu aceasta instrumente muzicale, obiecte de ceramică, sticle, mobilier sau produse de birotică.

Ambalarea exterioară

Ambalarea exterioară este foarte importantă pentru afacerea ta, deoarece susține imaginea și modul în care te percep clienții, înainte de a vedea fizic produsele tale.

Este un prim contact cu clientul și spune multe despre afacerea ta. Dacă ai de trimis documente ori colete online poți alege o varietate de sau cutii. 

Iar dacă deții un magazin fizic și comercializezi produse mici, accesorii, lenjerie intimă, bijuterii, haine etc, te poți orienta către mai multe tipuri de pungi pentru ambalare și împachetare:

  • pungi tip maiou - biodegradabile
  • pungi de curierat
  • pungi cu fermoar

Pungi tip maiou - biodegradabile

Aceste pungi te ajută să ambalezi personalizat produsele tale, fără să mai afectezi mediul înconjurător, deoarece sunt biodegradabile. În plus îți poți pune pe ele logo-ul companiei sau mesaje de mulțumire către clienți, creându-le astfel o experiență plăcută.

Set 500 bucăți Pungi Biodegradabile

Te poți folosi de Pungile Biodegradabile pentru a le oferi clienților tăi o experiență sustenabilă și sigură pentru ei, dar și prietenoasă cu mediul.

Pungi de curierat

Cu ajutorul unei game largi de pungi de curierat, poți transmite documente sau alte produse mici, astfel încât acestea să ajungă la destinație intacte, dar și cu costuri de livrare mai mici. Buzunarul pentru AWB sau factură atașat pungilor, ajută la comunicarea clară și cu ușurință a datelor de expediere.

În categorie sunt disponibile o serie de dimensiuni, de unde vei putea alege pungile de curierat care îți deservesc cel mai bine produsele.

Set 100 bucăți Pungi Curierat FB02 cu buzunar AWB

Pungi cu fermoar ZipLock

Acest gen de Pungi cu Fermoar Ziplock, păstrează o proprietate foarte importantă a alimentelor: prospețimea. 

În plus, cu ajutorul lor:

  • nu se pierd produsele mici
  • economisești timp la ambalare
  • pot fi introduse direct într-un plic de curierat, cu condiția să nu fie produse fragile
  • organizezi mai bine nasturi, monede, elemente pentru bijuterii

Metode de ambalare a mărfurilor

Pentru ca pachetele tale - indiferent că sunt mari sau mici, fragile ori rezistente - să fie bine și corect ambalate, îți sugerăm să ții cont de următoarele metode de ambalare a mărfurilor.

Pentru transport

Folie stretch 

Atunci când ai de transportat mărfurile pe paleți, dar nu numai, cea mai bună metodă să le securizezi este cu folie stretch, ca să nu se miște produsele. 

Acest tip de folie te ajută să îți protejezi marfa sau chiar să păstrezi confidențialitatea acesteia dacă folosești folia stretch neagră

Folia stretch poate fi:

  •  manuală - pentru produse mici, chiar și pe paleți; are nevoie de un dispensor pentru aplicare
  •  automată - pentru produse de mari dimensiuni și mai grele; se aplică cu o mașină specială

Folie stretch transparentă

Set de 6 role Folie Stretch Albă

Folia stretch albă se poate folosi pentru a proteja cutiile, mărfurile de pe paleți, sacii sau obiectele mari și grele, care nu pot fi împachetate cu alte tipuri de ambalaje, în timp ce păstrează și discreția produselor.

Folie stretch neagră

Folie Stretch Neagră, 50 cm

Îți prezentăm și un exemplu și de pentru uz automat. Cu ajutorul acesteia vei putea împacheta sigur și trainic paleții cu produsele tale, păstrându-le în același timp confidențialitatea.

Folie stretch transparentă

Set 6 Role Folie Stretch Transparentă este o folie versatilă, foarte potrivită pentru ambalarea individuală a produselor. Folosind aceste tip de folie vei proteja mărfurile tale de praf, de umezeală sau împotriva zgârieturilor.

Benzi de legare

Benzile de legare de foarte bună calitate pe care ți le oferim sunt foarte potrivite pentru paleți, dar și pentru coletele de mari dimensiuni și cu greutăți considerabile.

Avem 3 tipuri de benzi de legare:

  • Banda de legare PES
  • Banda de legare PP
  • Banda de legare PET

Majoritatea benzilor de legare sînt reciclabile, iar utilizarea lor și din acest punct de vedere denotă respect pentru Natură.

Pentru depozitare

Depozitarea mărfurilor este la fel de importantă ca ambalarea și transportul lor în deplină siguranță. Metodele de ambalare a mărfurilor tale, cu ajutorul produselor noastre, le conferă acestora un înalt grad de protecție la diverși factori, dar și depozitarea corespunzătoare interioară sau exterioară.

Pentru mărfurile care necesită depozitarea în aer liber recomandăm folia albă sau folia neagră, pentru a fi ferite de razele UV.

Mărfurile care vor fi depozitate în depozite, magazii etc. pot fi ambalate și cu folie transparentă.

Exemple de mărfuri și metode de ambalare 

Pentru a avea o imagine cât mai clară despre diverse produse și modul acestora de ambalare, îți dăm câteva exemple care te vor ajuta să alegi cât mai bine ambalajele și metodele de ambalare potrivite pentru mărfurile tale.

Reține că, modul în care vrei să prezinți produsele tale clienților și bugetul alocat ambalajelor sunt elemente importante în procesul de ambalare.

  • Dacă ești producător de ceaiuri sau condimente vei putea folosi o gamă largă de pungi de hârtie, cutii de carton, pungi transparente etc.
  • Pentru produse home&deco, de bucătărie ori lenjerii, poți alege cutii de carton personalizate, cu produsele la vedere sau nu, ambalaje transparente etc.
  • Bijuteriile pot fi ambalate în cutii colorate frumos căptușite și care vor fi personalizate în funcție de gamă.
  • Electrocasnicele au nevoie de ambalaje rezistente de carton și la interior de elemente din polistiren expandat care să țină fixe produsele și să le protejeze de lovituri sau șocuri

Metode de ambalare pentru produsele sau mărfurile fragile

O atenție deosebită trebuie acordată produselor sau mărfurilor fragile, deoarece transportarea acestora - în țară sau în străinătate - este necesar să se facă în condiții de maximă siguranță.

Pe lângă tipurile de folii cu bule de aer pe care ți le-am recomandat la ambalarea interioară, și care protejează produsele fragile împotriva presiunii, șocurilor sau zgârieturilor, venim acum în completarea acestora cu banda fragil.

Aceasta poate fi aplicată pe exteriorul coletului, atenționându-i pe cei care manipulează pachetele, că acestea au nevoie de o atenție sporită.

Banda Fragile fără Zgomot are un atu în plus: atunci când o aplici nu mai face acel zgomot nesuferit care îți zgâria altădată urechile ?.

Personalizarea ambalajului

Coletele tale pot fi personalizate în funcție de bugetul acordat ambalării și de mesajele pe care dorești să le transmiți clienților tăi.

Pentru aceasta îți putem oferi servicii de personalizare pentru ambalajele tale, dar 

și o serie de Role cu Etichete Autoadezive care te vor ajuta să marchezi și să organizezi cu ușurință coletele atât în depozit, cât și pentru transport.

De exemplu avem Etichete Autoadezive Termice care mai sunt cunoscute și ca etichete AWB, ușor de imprimat și de aproape de două ori mai ieftine decât etichetele în format A4.

Sfaturi și recomandări pentru ambalarea perfectă

Pentru ca ambalarea produselor tale să fie perfectă, iar clienții tăi să fie pe deplin mulțumiți, ai nevoie și de cele mai bune accesorii:

  • dispozitive de legat cu bandă
  • capse
  • cleme fosfatate sau galvanizate

Cu ajutorul acestora pachetele de mari dimensiuni vor fi bine ancorate pentru transport, iar marfa de pe paleți va fi compactă și nu se va mișca.

Concluzie

Atenția pe care o acorzi acum ambalajelor pentru produsele tale, te va scuti pe viitor de nemulțumirea clienților, de retururi pentru mărfuri deteriorate, de recenzii negative și per total, de șifonarea imaginii firmei sau a numelui tău. 

În același timp poți transforma ambalarea coletelor tale dintr-o activitate mecanică și plictisitoare într-una plăcută și creativă, folosind ambalajele și accesoriile noastre.

Te invităm să faci din modul în care ambalezi produsele pentru clienții tăi, o carte de vizită pentru un brand profesionist și de încredere.

Sursa foto: Unsplash.com